Tulburarea spectrului autist (ASD) și autismul sunt ambii termeni generali pentru un grup de tulburări complexe ale dezvoltării creierului. Aceste tulburări sunt caracterizate, în diferite grade, de dificultăți în interacțiunea socială, comunicare verbală și nonverbală și comportamente repetitive. Odată cu publicarea din mai 2013 a manualului de diagnostic DSM-5, toate tulburările autismului au fost îmbinate într-un singur diagnostic umbrelă al TSA. Anterior, acestea erau recunoscute ca subtipuri distincte, incluzând tulburarea autistă, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, tulburarea de dezvoltare omniprezentă – nespecificată altfel (PDD-NOS) și sindromul Asperger.
Autismul este una dintre cele mai severe tulburari neuropsihiatrice, care inregistreaza o crestere foarte mare. Este cea mai frecventa tulburare ale copilariei, este o tulburare severa de dezvoltare, de natura neuro-biologica, mai frecventa decat cancerul, diabetul sau sindromul Down. Daca ne raportam la statisticile internationale, atunci aflam ca 1 din 68 de copii sufera de autism. In Romania, la fiecare 7 ore si jumatate se naste un copil cu autism – articol aparut din Romania Libera in aprilie 2010 (credem ca numarul copiilor cu autism din Romania este mult mai mare azi in 2020, dupa 10 ani de la acest articol).
Semnele autism se vad la copii inca din primul an de viata, dar semnele evidente, clare si pentru parinti, bunici, apar in jurul varstei de 2 ani.Copilul este diferit de ceilalti copii din punct de vedere comportamental dar mai ales dpdv al comunicarii, al limbajului si al socializarii – dificultati in a se integra si relationa social. In general, copilul cu autism nu vorbeste, sau are un vocabular sarac de cuvinte ca de exemplu „mama”, „tata”, „apa” pe care nu le rosteste functional, el nu stie si nu reuseste sa invete sa spuna „buna”, „la revedere”, „pa-pa”, „ce faci”. Sfera socializarii evidentiaza cel mai bine comportamentul copilului cu autism: el nu este interesat de alti copii sau alte persoane, de ceea ce stiu altii, de jocurile si comunicarea lor, nu vor sa fie implicati in jocuri si diferite activitati. Nu stie sa ceara ce-si doreste, nu stie sa raspunda la intrebarea ce vrei, nu stie sa se joace cu jucariile in mod adecvat:el poate invarti o jucarie, un obiect foarte multe minute fara a se plictisi, sa o scutere, sa o loveasca, sa o linga, sa o tranteasca oriunde si acest lucru se intampla deoarece el nu-si poate imagina, nu poate gandi cum anume sa se joace cu acel obiect/jucarie. Si aici intervine parinte/educatorul care prin imitatie, incearca sa-l invete pe copilul cu autism sa faca anumite lucruri; in acest context al invatarii repetate, si mai ales daca exista interes din partea lui, copilul reuseste sa imite, uneori promptat fiind, numai ca atunci cand i se cere sa imite la cerere „fa ca mine”, atunci se vede marea lui dificultate. Lipsa de interes din partea copilului, se vede din acceptarea sau refuzul de a face sau nu o anumita activitate la cerere din partea parintelui. Cel mai adesea, parintii accepta acest comportament – nestiind cum anume sa-l schimbe – gasindu-i diferite justificari de genul ”nu face asta pentru ca nu are chef”, „el face asta, el stie asta, dar arata doar daca are chef”, iar aceste justificari dublate de comportamentul pasiv al parintilor, faciliteaza intarzierea psihica. Daca copilul isi doreste ceva, cel mai adesea il ia de mana pe parinte/educator si il trage catre locul in care se afla un obiect dorit de el: dulap, tv, bucatarie pentru a bea apa/suc, mancare/fructe, etc. Adultul este folosit drept un instrument in satisfacerea unor dorinte/nevoi.
O alta mare dificultate a copilului cu autism il reprezinta contactul vizual. El nu priveste o persoana atunci cand este strigat pe nume, atunci cand i se vorbeste.
Copilul cu autism nu raspunde atunci cand este strigat pe nume sau cand o persoana ii vorbeste, se comporta de parca nu ar auzi. El este atent atunci cand urmeaza sa primeasca ceva, atunci cand i se arata ceva, dar nu-si recunoaste numele si in consecinta nu raspunde la nume.
La nivelul comportamentului copilului cu autism, exista anumite stereotipii si autostimulari. Comportamentele stereotipe si autostimularile sunt de fapt niste paternuri, rutine pe care copilul le exerseaza si le repeta zilnic de foarte multe ori, fara sa oboseasca, fara sa se plictiseasca, ca de exemplu: se uita minute in sir la lumina, inchide si deschide o carte, inchide si deschide intrerupatorul de la lumina, invarte un obiect pe masa, sau tine si invarte in mana o sfoara in mana, invarte rotile unei masini, aranjeaza lucrurile lui sau jucariile, sau obiectele din casa, incaltamintea de la usa intr-o anumita ordine, aliniate intr-un anumit fel si observa foarte repede daca cineva schimba aceasta „ordine” si corecteaza imediat. Aceste comportamente stereotipe se manifesta atat in mediul familial, de la cresa sau gradinita/scoala cat si in mediul exterior in parc, magazine, pe strada. Daca de exemplu invata un anumit itinerar de acasa catre gradinita, iar parintele schimba drumul, atunci el observa imediat si chiar riposteaza, avand o toleranta mica la frustrare si la schimbare.
Comportamentele copiilor cu autism pot fi impartite in doua mari categorii, si anume: comportamente deficitare – de comunicare si de limbaj si comportamentele in exces – stereotipiile si autostimularile. In cadrul terapiilor personalizate, de 1 la 1, terapeutii au ca obiectiv principal cresterea comportamentelor deficitare si descresterea comportamentelor in exces.
Copilul cu autism desi pare sa aiba o functionare si o dezvoltare normala, destul de rapid se instaleaza stagnarea si mai apoi regresul. Nu exista tratament care sa vindece autismul – pentru ca autismul nu este o boala, nu se cunosc toate cauzele autismului, existand doar supozitii si anumite rezultate ale cercetarilor stiintifice, exista doar interventii terapeutice care ajuta copiii cu autism sa devina functionale si sa se integreze in societate.