ETAPELE DE DEZVOLTARE ALE CREIERULUI

Până la vârsta de 4 ani, creierul unui copil se dezvoltă foarte mult, cel mai mult, ajungând la aproximativ 90% din mărimea sa.

În intervalul 0 – 2 ani, datorită dezvoltării legăturilor neuronale, creierul își triplează dimensiunea. Această perioadă este deosebit de importantă în dezvoltarea copilului, viitorului adult. „Prezența” părinților în viața propriului copil este foarte importantă. Este importantă educația timpurie și monitorizarea evoluției copilului, concomitent cu dezvoltarea creierului. Din aceste considerente părintele trebuie să cunoască etapele de dezvoltare ale copilului.

Creierul copilului, în primele luni de dezvoltare:

  1. Între 0 – 3 luni
  • Reflexul suptului
  • Reflexul clipitului la zgomot și lumină
  • Ține pumnul strâns
  • Culcat pe burtă, se sprijină pe antebrațe
  • Ținut în brațe, capul se clatină
  • Culcat pe spate, ține capul lateral
  • Ține o jucărie în mână 2 secunde
  • Apare surâsul
  • Privește obiectele în mișcare
  • Privește fețele celor din jur
  • Se joacă cu mâinile
  • Se înveselește la vederea biberonului
  • Plânge la foame și disconfort
  • Gângurește și vocalizează prelungit
  1. Între 3 – 6 luni
  • Reflexul de pedalare
  • Întoarcerea de pe burtă pe spate și invers
  • Ținut în brațe ține capul drept
  • Stă în șezut sprijinit
  • Întinde mâna și apucă o jucărie
  • Culcat pe spate își ridică puțin capul
  • Distinge dulcele de amar
  • Întoarce capul după sunete
  • Urmărește cu ochii mișcarea unei persoane
  • Se joacă cu obiecte sunătoare
  • Se agită în așteptarea mâncării
  • Râde la stimulul persoanelor din jur
  • Trece o jucărie dintr-o mână în alta
  • Deosebește membrii familiei de străini
  • Vocalizează perfect modulându-și vocea
  1. Între 6 – 9 luni
  • Susținut, apare reflexul de pășire
  • Stă singur în șezut
  • Se târăște în patru labe
  • Apucă cu palma și degetele
  • Întinde mâna după oameni și jocuri
  • Menține două cuburi în mână și privește pe al treilea
  • Imită lovirea în masă cu lingurița
  • Face: „pa-pa”
  • Imită gestul „Bravo”
  • Spune polisilabele: ma-ma, ba-ba, da-da
  • Execută la cerere unele mișcări
  • Stă singut ținându-se de obiecte
  • Se interesează de obiecte și jucării noi
  • Caută și găsește obiecte în jur
  1. Între 9 – 12 luni
  • Reacție de apărare la musca de pe față
  • Se târăște cu îndemânare
  • Merge ținut de o mână
  • Se ridică singur ortostatic pentru scurt timp
  • Este atent și ascultă muzică
  • Localizează zgomote îndepărtate
  • Arată locul ciupit
  • Ajută la îmbrăcare
  • Dă un obiect la cerere
  • Încearcă să se alimenteze cu o linguriță
  • Imită gestul de a mâzgăli
  • Înțelege interdicția
  • Merge singur
  • Arată nasul, părul, gura
  • Are un vocabular de 1 – 3 cuvinte